Ecografia musculo-articulară

ecografie musculo articulara

Ecografia aparatului locomotor(mușchi, tendoane, articulații) este extrem de utilă în stabilirea unor diagnostice, de multe ori excluzând necesitatea realizării unui RMN sau chiar a unei radiografii. Aceasta își găsește utilitatea în special la copii, care au o patologie particulară, specifică vârstei.

Copii fac în mod frecvent sinovite de șold (inflamația șoldului), chiste sinoviale cu localizări variate (popliteu, în spatele genunchiului, glezna, încheietura pumnului, etc.) sau formațiuni musculare (în torticolisul muscular sau hematom post-traumatic) și leziuni tendinoase sau deformări articulare (luxație de rotulă, luxație de sold). Examinarea este de scurtă durată, neinvazivă, neiradiantă și cu o precizie bună în stabilirea diagnosticului.

 

Când începe urmărirea dezvoltării scheletului și a mușchilor bebelușului? 

Din momentul în care mămica așteaptă un bebeluș, medicul obstetrician urmărește creșterea și dezvoltarea fetusului și poate descoperi, din primele săptămâni de sarcină, unele deformări ale piciorușelor sau ale mâinilor (deformări congenitale). Pe parcursul sarcinii, la măsurătorile de morfologie fetală, pot apărea întârzieri de creștere a membrelor (în special a femurului) sau modificări în structura și în forma oaselor. Atunci când la morfologia fetală medicul obstetrician a descoperit deformări ale scheletului fetusului, mămica trebuie îndrumată către un medic specialist de ortopedie pediatrică.

Medicul ortoped pediatru asigură consilierea mămicilor și a familiei în ceea ce privește diagnosticul, evoluția și tratamentul acestor deformări congenitale.

“Prin experiența a 15 ani pot face precizarea că această consiliere a viitoarei mămici, a viitorilor părinți reduce mult starea de îngrijorare și incertitudine asupra celor ce vor urma după nașterea bebelușului. De asemenea, părinții știu că este necesar să se adreseze imediat după naștere către specialistul ortoped pediatru, favorizând astfel începerea unui tratament precoce, întotdeauna cu rezultate bune.” Dr. Valentina Contanu

 

Când este necesar să facem o evaluare a dezvoltării musculare, articulare și osoase a bebelușului?

Din momentul nașterii, orice bebeluș,  așa cum are nevoie de urmărire pediatrică pentru starea generală de sănătate ( greutate, alimentație, imunizare prin vaccinuri, sfaturi utile), tot așa are nevoie de o urmărire riguroasă a creșterii și dezvoltării osoase și musculare.

Medicul ortopedul pediatru este avizat și pregătit să depisteze, să trateze și să urmărească deformările osoase care apar de la naștere. Aceste deformări pot fi de poziție (picior tal valg, picior varus, picior metatarsus adductus, contracture în adducție șolduri, plagiocefalie, torticolis muscular postural) sau congenitale (picior varus equin, picior convex, luxație de șolduri, hipoplazie de femur, torticolis congenital).

În cazul în care copilul nu a beneficiat de o evaluare a dezvoltării musculo scheletale în primele luni sau în primul an de viață, este indicat ca aceasta să fie realizată în fiecare an până la terminarea creșterii, deoarece pot apare diferite deformări / modificări pe parcursul creșterii.

Pot apare deformări ale genunchilor, ale picioarelor, ale coloanei vertebrale, devierea posturii corecte a corpului sau vicii de mers și de statică.

Submit to FacebookSubmit to Google PlusSubmit to TwitterSubmit to LinkedIn

Ani de experiență 17

Pacienți tratați 25000

Displazii de șold 250

Luxații de șold 150

Piciorul varus equin 170

Intervenții chirurgicale 120
Program
Luni
10:00 - 15:00
Marți
ON CALL
Miercuri
10:00 - 15:00
Joi
ON CALL
Vineri
10:00 - 15:00
Sâmbătă
INCHIS
Duminică
INCHIS


CENTRUL DE REABILITARE ORTOPEDICA SI NEUROLOGICA PHEONIX


Medic Specialist Ortopedie Pediatrica, Echografia Aparatului Locomotor
Str. Semicercului, nr 10, S1, Bucuresti  Romania
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
+40 721 863 958

Dr. Valentina Contanu
Specialist Ortopedie Pediatrică

Citeste mai mult ... 

Follow Us